Ghid gratuit · 5 minute de citit
De la prima vizită la membru pe viață
Parcursul membrului în patru pași, construit din discuțiile noastre cu proprietari de studiouri.
4 pași · 8 sfaturi de pro
Pasul 1 · Descoperire Fii ușor de găsit și ușor de încercat
Majoritatea cursanților noi te găsesc printr-un motor de căutare sau printr-un prieten. Oricum ar fi, ajung pe site-ul tău. Ține-l la zi, cu orarul și prețurile la un clic distanță.
-
Sfat de pro Pune un buton „Rezervă o lecție de probă” pe fiecare pagină și nu le cere oamenilor să-și facă întâi cont.
-
Sfat de pro Spune-le celor noi la ce să se aștepte în prima zi: ce să poarte, ce să aducă și când să ajungă.
18% dintre cumpărătorii online au abandonat o comandă pentru că site-ul le cerea să-și facă un cont. Baymard Institute
Pasul 2 · Prima lecție Prima impresie contează
Acordă-le toată atenția celor care vin prima dată și întreabă-i de ce au venit. Cei mai mulți vin pentru un hobby sau pentru comunitate. Povestește-le despre evenimentele studioului tău și oferă lecții individuale celor care vor mai mult.
-
Sfat de pro Ia legătura cu ei după lecție, ideal chiar în aceeași zi. Întreabă-i ce părere au și fă-le ușor pasul următor.
-
Sfat de pro Prezintă-i unuia dintre membrii tăi fideli. O față cunoscută face a doua vizită mai ușoară.
56% dintre oameni spun că își mențin mai ușor rutina de mișcare atunci când o fac împreună cu alții. Sondaj Nuffield Health, prin Les Mills (2025)
Pasul 3 · Fidelizare Dă-i fiecărui membru un drum
Un membru nou s-a alăturat studioului tău! Ca să-l păstrezi ani de zile, dă-i un țel: niveluri de parcurs, un spectacol în care să urce pe scenă sau o competiție ori o cursă la care să participe cu studioul tău.
-
Sfat de pro Urmărește prezența. Dacă cineva lipsește două săptămâni, ia legătura cu el. Poate că instructorul nou nu i se potrivește sau o altă zi se împacă mai bine cu serviciul.
-
Sfat de pro Sărbătorește reperele cu voce tare: a 10-a lecție, un nivel nou, primul spectacol.
5–25× Să câștigi un client nou costă de 5 până la 25 de ori mai mult decât să păstrezi unul. Amy Gallo, Harvard Business Review (2014)
Pasul 4 · Lasă ușa deschisă Odată membru, mereu parte din comunitate
Unii membri vor merge mai departe. Așa e viața. Asigură-te că știu că sunt oricând bineveniți înapoi și că fac în continuare parte din comunitatea ta.
-
Sfat de pro Oferă o pauză înainte de un rămas-bun. Vacanțele, examenele și perioadele aglomerate trec, iar o pauză ține ușa deschisă.
-
Sfat de pro Distribuie evenimentele pe rețelele sociale, ca foștii membri să le poată urmări și să participe.
Comlero se ocupă de administrare la fiecare pas
- Lecții de probă
- Prezență
- Pauză, nu anulare
- Evenimente la studio
Surse: Baymard Institute, studiu despre abandonul comenzilor. Sondaj Nuffield Health, publicat de Les Mills (2025). Amy Gallo, „The Value of Keeping the Right Customers”, Harvard Business Review (2014).